6.4.1. Necesitatea camerelor video digitale

La începutul anilor '90, puţini credeau că o cameră video va fi privită ca un echipament periferic PC şi că montajul video va deveni una dintre aplicaţiile PC cu o dezvoltare fulminantă. Totul s-a schimbat o dată cu introducerea de către Sony a formatului DV în 1995 şi, respectiv, o dată cu adoptarea aproape universală a interfeţei IEEE 1394, făcând ca o cameră digitală să fie conectată la un sistem PC la fel de uşor ca un mouse. Apărea o tehnologie care permitea producerea de imagini în format digital la un nivel care depăşea net nivelul formatelor analogice disponibile la vremea respectivă – Hi-8 şi S-VHS – şi transformarea acestor imagini în filme cu aspect profesional, folosind propriul PC.

La semnalul video digital, nu există variaţii după captura pe hard disk. Rezultă că imaginea nu pierde nimic din calităţile iniţiale, fiind copia exactă a originalului. Tehnologia digitală permite o postprocesare computerizată mult mai simplă, fără o conversie iniţială. O dată montajul terminat, pot fi extrase clipuri scurte care pot fi trimise prin e-mail sau postate pe Internet.

Fig. 6.10. Cameră video digitală

Camerele digitale cu preţ mediu captează imagini de o calitate egală sau mai bună decât camerele profesionale în format analogic, care costă de 10 ori mai mult. Camerele digitale îşi găsesc locul în lanţul captură-redare, fără să disturbe celelalte elemente, fiind astfel uşor de integrat în sistem.

De câţiva ani, se observă o convergenţă a aparatelor foto digitale şi a camerelor video digitale. Multe dintre aparatele foto digitale pot capta până la câteva minute de imagine, iar camerele video pot funcţiona ca aparate foto de foarte bună calitate, cu o rezoluţie de invidiat. Datorită formatului Mini-DV, care utilizează casete de dimensiuni reduse, au apărut camere video minuscule.